Delimitarea conceptuală a politicii de dezvoltare

Politica regională este una dintre cele mai ample politici comune europene datorită misiunii sale de a reduce decalajele economico-sociale existente între regiunile statelor membre. În prezent, varietatea problemelor cu care se confruntă diferite regiuni, atât cele din interiorul UE, cât şi cele din cadrul statelor membre, reprezintă un domeniu central de preocupare. Există o gamă variată de studii de specialitate, tratate şi volume care încearcă de câţiva ani să contureze aria dezvoltării la toate nivelele de organizare şi de răspândire. Cu toate acestea, nu se pot defini clar cele mai ,,adecvate” sau cele mai ,,bune” practici de dezvoltare, îndeosebi datorită specificităţii diferitelor ţări, zone, regiuni, comunităţi, diferite mai ales din punct de vedere cultural, dar şi economic, politic.

În sens larg, dezvoltarea reprezintă un ansamblu de transformări instituţionale produse în cele mai diverse sectoare sociale cu scopul de a creşte performanţele activităţiilor indivizilor. A studia dezvoltarea înseamnă a identifica şi analiza dificultăţile pe care oamenii le întâmpină în eforturile lor de a-şi atinge obiectivele din cadrul activităţilor de actualizare a potenţialului propriu din statul/regiunea/comunitatea de apartenenţă.

Deseori, dezvoltarea este asociată cu modernizarea/progresul: trecerea la o stare superioară celei anterioare semnifică evoluţia societăţii în ansamblu. Modernizarea poate fi concepută ca un fel de solvent universal şi ca mijloc de realizare a dezvoltării, sau ca vârf, punct culminant al dezvoltării.

În sens restrâns, dezvoltarea este procesul prin care resursele (naturale, tehnologice, de capital şi de muncă) sunt utilizate astfel încât să fie atinse anumite criterii de optimalitate: prosperitate individuală şi colectivă, participare socială şi performanţe instituţionale.

Consacrarea ştiinţifică a profilului dezvoltării are loc în secolul al XX-lea, după cel de al II-lea Război Mondial, când are loc naturizarea ştiinţelor sociale şi începe perioada de ,,desfilosofare’’ a abordărilor. Totodată, apar teoriile ,,specifice’’ ale dezvoltării, elaborate fie în cadrul unor discipline sistematice (economie, sociologie, ştiinţe politice), fie interdisciplinar, beneficiind de un câmp teoretic nou. Se remarcă trei teorii principale ale dezvoltării în secolul al XXI-lea: teoria modernizării, teoria dependenţei şi analiza instituţională, completate de teoria sistemului mondial şi de teoria globalizării. În perioada contemporană, contextul cel mai des folosit pentru politica de dezvoltare este asociat dimensiunii regionale sub accepţiunea Uniunii Europene, privit ca principal actor al dezvoltării economice şi sociale.